În viață înveți de la toți și tot

Școala nu e o plimbare prin cartier și o știe toată lumea. O știe bunicuța care croșetează căciuli pentru nepoței, o știu și părinții, și nepoțeii. O știe cerșetorul de la colț, doamna vânzătoare și câinele prietenei mele cele mai bune.

O știe toată lumea.

Școala nu a fost niciodată ușoară. Și nici nu trebuie să fie. Nu ajungi nicăieri fără muncă. Școala e munca copiilor. Se plâng ei ce se plâng, da’ următoarea zi tot o să intre pe poartă salutându-și colegii. Vă garantez eu, copiii știu mai multe. Ei au în cap mai mult de joacă și teorema lui Pitagora. Ei știu ce se petrece în lume. Ei știu că școala e un drum greu, dar știu și că merită. Undeva în adâncul inimii lor, e ceva care le spune:

– Îi vezi pe adolescenții ăia care fumează acolo? Să nu ajungi ca ei!

– Îl vezi pe omul care caută în tomberoane? În loc să ajungi ca el, fă o lume mai bună pentru el!

– Azi ai 2 ore  de română și 2 de mate. Sunt materiile principale, nu chiuli!

-Nu chiuli nici azi!

Și tot așa. Copiii învață de unde prind. De la părinți, de la școală, de la vecina și de la prieteni. Ai grijă în ce colectiv îți crești copilul. Un colectiv mai nebunesc, dar manierat și deștept e cel mai bun. În acest fel de colectiv  fost crescută eu. 

Am fost învățată să îi văd pe toți ca egali, ca oameni, să muncesc dacă vreau ceva, și că nu e rău dacă alții te văd ca puțin nebun sau excentric. Pentru că aceste lucruri le faci pentru tine, nu pentru ei.

Eu mă bucur, căci am niște rude minunate, multe modele de viață, prieteni și colegi grozavi, și o dirigintă extrem de bună. Sunt norocoasă. Foarte norocoasă.

În viață înveți de la toți și tot.

Anunțuri

Primele două săptămâni de școală + teme

Hei, m-am întors! După două săptămâni de *bleah* școală! Yaaay!

În mare parte în prima săptămână de școală nu am făcut prea mult, doar la franceză și engleză niște recapitulări și ceva la română.

În a doua săptămână am avut alegerile pentru Consiliul clasei și am intrat și eu (subt secretară yay, dar dacă mă enervează le scriu procesul verbal în japoneză), îl mai avem oe V.(nu le voi pune numele adevărate fără aprobarea lor) ca șeful clasei și pe Sa. ca vice-șef.

Aparent avem două ore de biologie și încă nu facem informatică(vreau și eu să știu cum să folosesc un calculator și să fac o lucrare, nu să stau să decupez hârtie creponată la Școli Verzi, dar meh, nu e ca și cum e vorba de viitorul meu și al colegilor, no?), avem și fizică, pe care o facem cu o profesoară super tare.

Dar deja avem teme și de învățat 😥

Și cam astea sunt noutățile, îmi pare rău că e așa de scurt, dar acum mă pregătesc să mă duc să vânez niște pisoi cu Bff-ul meu.

Vă țin la curent!

Şcoala

Începe şcoala.

Partea bună: Îmi revăd colegii

Partea proastă: Începe şcoala

Eu am 12 ani, deci intru în a VI-a. Sincer chiar nu ştiu la ce să mă aştept, multă lume spune că e cea mai uşoară clasă. Eu nu cred aşa ceva, pentru că intră şi fizica, vin evaluările şi o nouă profesoară de matematică. Plus că trebuie să stau o oră în plus la şcoală ca să fac o minunaţie numită Şcoli Verzi.

Mama a zis că era o activitate opţional-facultativă (obligatorie). La Şcoli Verzi o avem pe doamna de tehnologie (altă materie frumoasă, mirobolantă, folositoare!), care vine, ne spune ce să facem, apoi îşi scoate rebusul. Practic ea ar trebui să ne înveţe să facem lucruri DIY (Do It Yourself). Noi suntem obligaţi să facem această ,,materie” ca să aibă doamna de tehnologie mai multe ore! Mă scuzaţi, dar eu în avea oră aş putea să fac multe alte lucruri folositoare, cum ar fi să scriu pe acest blog (pe care oricum nu-l citeşte nimeni, da nu-i bai, mă duc să plâng în colţu’ ăla) despre viaţa mea.

Lucrurile care urmează vor fi spuse pe scurt, dacă am timp le dedic un capitol mai târziu.

ATENŢIE! SARCASM!

Tehnologia. Ce materie folositoare şi interesantă! Sigur o să-mi folosească tipurile de ambalaje, atunci când mă duc la magazin cu prietenii mei, le vom putea identifica împreună! La fel cu tipurile de plastic, cauciuc etc. YAAAAAAAAAAAAAYY!

Sportul. Profesorul nostru îşi petrece mare parte a orei explicându-ne cum se face crucea şi alte lucruri despre Dumnezeu. Apoi schimbă subiectul cu ceva ce nu are sens, de exemplu un experiment cu găini (Psst! Colegii mei de la şcoală! Mai ţineţi minte?). Şi nu vrea să înţeleagă faptul că unii pot face un anumit exerciţiu, alţii nu.

Mai am multe de spus în legătură cu şcoala şi aceste materii, dar le voi dedica fiecăruia un capitol special, că dacă le citiţi pe toate odată intraţi în depresie.

Cam asta a fost pentru moment, revin data viitoare şi vă ţin la curent!

-Sofia (Autoarea)

 

 

 

 

Generalizarea

O URĂSC. 

Nu înțeleg. Câteodată dau peste oameni care spun lucruri de genul:

– *oftat* Copiii din ziua de azi nu mai citesc deloc…

PARDON, eu citesc atât de mult de obicei că a devenit aproape nesănătos. Dacă  majoritatea copiilor nu citesc, nu înseamnă că eu nu o fac. Pare surprinzător dar eu chiar știu oameni care citesc. Copii care îmi sunt prieteni. Am și prieteni care sunt interesați doar de un anumit gen de cărți. 

– Copiii iau note tot mai proaste! Pun pariu că e din cauza telefoanelor.

La școala mea fiecare clasă a avut cel puțin 5 elevi cu premiul I. Iar noi am fost 10.

– Băieții sunt așa imaturi!

Nu toți și nu mereu. Experiență personală. Băieții pot fi maturi mereu sau doar la momentele în care trebuie să adopte o astfel de atitudine. Contează ce se întâmplă.

– Fetele sunt mai mature decât băieții.

Nu am nimic de zis la asta. O să mă duc să plâng într-un colț.
Ceea ce vreau eu să spun este că nu trebuie să generalizezi. Nu toată lumea este la fel.

Nu toți copiii de 10 ani sunt imaturi și nu toți adolescenții maturi. Hai să fim serioși, adolescenții nu sunt prea maturi.

Dacă vreți exemplu de adult imatur: Bianca Adam

Serios, când cineva face o generalizare lângă mine (profesori) îmi vine să mă ridic și să strig:

– Vă fac o listă cu cei care  sunt așa!

Opriți generalizările. Sunt nerealistice.